Noutati
 

Să citim o carte împreună editia a 4-a – proiect organizat de JCI Constanta

 

0
Posted February 23, 2014 by

Hobby sau obicei, plăcere şi interes, cititul este o plus valoare.

20140207_Afis_A3-editia4

Citind ne folosim creierul şi ne menţinem mintea activă, progresăm în plan personal, câştigăm informaţii motivaţionale, ne formăm un vocabular, ne disciplinăm şi ne augumentăm bagajul de cunoştinte. La nivel intrinsec cititul ajunge să ne sporească potenţialul, memoria, concentrarea, creativitatea, respectul faţă de propria persoană, concentrând forţele unei evoluţii generale a organismului uman.

Într-o societate modernă, care se plânge de dezechilibre, cititul este cea mai bună metodă de relaxare, deşi rămâne una clasică. Studii au arătat că şase minute de lectură reduc nivelul stresului cu până la 68%, ea ramânând una din cele mai eficiente, armonioase şi plăcute forme de destresare.

Prin prisma multitudinii subiectelor abordate în cărţi, avem posibilitatea să ne dezvoltăm gândirea, atât la nivel analitic cât şi la nivel argumentativ, iar implicaţiile pozitive ale cititului ajung şi la imaginaţie, perspectivă, empatie, comunicare.

Informaţii de specialitate, beletristică, arii cultural-artistice sau orice formă poate îmbraca arta scrisă, cititul rămâne unul din primele cuvinte pe care le învăţăm la şcoală şi reuneşte componente de bază ale creşterii armonioase ale omului.

Proiectul “Să citim o carte împreună” aduce laolaltă oameni şi idei. Fie că suntem membrii JCI sau doritori, fiecare întrevedere ne va da ocazia unui pas înainte în cunoaştere.

Data, ora şi locaţia:

Ne reîntâlnim Marți, 25 Februarie 2014, ora 18:00, la Forte Life (Complex Dacia, Bld. Tomis, nr. 235, et. 1), la Ediția a IV-a,când discutăm despre cum „Poți să-ți vindeci viața”, de Louise L.Hay, un best seller tradus în peste 30 limbi și apărut în peste 40 de țări, în care autoarea ne ajută să descoperim acel loc din inima noastră, alcătuit din iubire pură, pentru a ne putea recunoaște propria valoare și a ne accepta pe noi înșine.

Vă aşteptăm să socializăm, să împărtăşim experienţe şi idei, să învăţăm, să dăruim, să avansăm!

Despre JCI

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA : George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, președintele Franței, Jacques Chirac, prințul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară, dintre care amintim: Braşov, București, Buzau, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Lugoj, Ploiesti, Timişoara. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (proiecte sociale).

Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Constanța.

Persoana de contact:
Alina Munteanu
Presedinte JCI Constanta 2014
0727/885804


0 Comments



Be the first to comment!


Leave a Response


(required)